Sara Maria Dragnea (15 ani), una dintre puștoaicele de aur ale tenisului românesc, a devenit weekendul trecut noua campioană națională la categoria U18! Sara și-a spus povestea superbă pentru ProSport.
Sara Dragnea (CS Dinamo București) a cucerit titlul național U18, învingând-o în finală cu 2-6, 6-4, 6-2 pe Ioana Teodora Sava (Asociația Arse Sport Club). Sara a vorbit pentru ProSport despre cum a reușit să se impună la o categorie superioară de vârstă, împărtășind cu noi planurile și dorințele ei. Extrem de încrezătoare în forțele proprii, componenta lotului național de junioare, care este însoțită la turnee de antrenorul Dragoș Enache și preparatorul fizic Aurel Neagu, se inspiră de la Simona Halep (31 de ani). Sara Dragnea spune că se aseamănă cu fostul lider WTA din mai multe puncte de vedere.
Felicitări, Sara, pentru titlul de campioană națională! Cât de greu ți-a fost să învingi adversare mai mari decât tine? Mulțumesc! Nu pot să zic că mi-a fost greu, pentru că de mică am jucat la categorii de vârstă mai mari, dar am avut ceva emoții din cauza faptului că am jucat la U18, fiind o categorie mult mai mare decât vârsta mea! Mi-am dormit foarte mult să câștig această finală și să-mi adjudec titlul de campioană națională!
Care este următorul tău obiectiv? Urmatorul obiectiv este să merg la turneele de Grand Slam de junori, de aceea joc turnee ITF U18.
Care consideri că este cea mai mare calitate a ta? Cred că am două mari calități: pregatirea fizică și lovirea foarte rapidă a mingii.
Cum te motivezi înaintea și în timpul meciurilor? Înaintea meciurilor mă motivează tatăl meu, care de asemenea a fost sportiv de performanță și îmi ține moralul sus, iar în timpul meciurilor pot spune că mă transform într-o stâncă!
Lovitura preferată? Backhand-ul! De mică am avut backhand-ul foarte bun, iar antrenorii adversarelor spuneau: „Să nu-i dați pe backhand!”.
Care a fost cel mai frumos moment pe care l-ai trăit până acum pe terenul de tenis? Cred că acesta, când am obținut titlul de campioană. De asemenea, am reprezentat România în competiții și mi-a cântat imnul.
Dar cel mai greu? Of… Cel mai greu cred că a fost atunci când m-am accidentat la umăr, la Naționalele de iarnă.
Ai o jucătoare de la care te inspiri? Da! Mă inspir foarte mult de la Simona Halep, pentru că ne asemănăm destul de mult din punct de vedere fizic, dar și mental.
Cine te susține din punct de vedere financiar? Părinții mei m-au susținut de când am început să practic tenisul, dar am mai avut și contracte de sponsorizare în bani prin amabilitatea domnului Marius Negoiță. Nu în ultimul rând, mă aflu sub contract de doi ani cu Yonex International!
O ultimă întrebare. Care este visul tău? Visul meu este să acced destul de rapid în Top 100 WTA!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER